În călătoria vieții, o sarcină importantă ca spirit luptător este să fii martor la demonii ce ies din inimile celor cu care călătorești.
Prin viața conștientă, se perind multe încercări de curățare interioară pentru a putea accesa de fiecare dată și mai mult din misiunea acestei vieți. Vindecările sunt necesare pentru a deveni mai ‘ușori’ fie de nerezolvările din alte vieți, fie de acumulările din această viață.
Sunt anumite momente când trebuie să fim martori, mai mult decât trebuie să acționăm. Capacitatea noastră de a acționa a fost pervertită din timpul educației, în sensul că suntem fie inhibați, fie expansiv-agresivi, acționând din furie, iar la fel este și comunicația, închisă ori saturată de replici. Nevoia cere oprire, tăcere, ascultare.
În orient, există o filozofie a demonilor diferită de cea de la noi. Pentru ei, demonii sunt niște entități sau energii străine, ce au pătruns în corpul, în ființa omului datorită unei slăbiciuni (fie fizică, spirituală, mentală sau emoțională). Acel demon, odată în interior, începe să asume controlul acțiunilor acelei persoane, a modului de a gândi și reacționa. Noi recunoaștem aceste manifestări care nu reprezintă persoana, ca fiind părți ale unui model eteric, adică o înfățișare diferită, o prefăcătorie, o apărare față de ceva, ce s-a activat la un moment dat în viața respectivului. Fie că este demon sau într-un model, omul nu mai realizează că acționează fără voia lui, că frica îl conduce, crezând-se justificat în comportamentul și vorbele pe care le exteriorizează.
Din starea de tăcere interioară, putem observa tumultul interior al celui din fața noastră, putem vedea suferința din care plânge și starea de frică de care fuge. Atunci dăm noi testul. Dacă celălalt a pierdut lupta demonului său, cineva trebuie să rămână în picioare și să stea drept în fața inamicului, pentru că astfel de demoni sunt slabi de fire, sunt modele de interacțiune ce se hrănesc din emoțiile celorlalți pentru a se susține și crește, dar la fel de uşor pot dispărea în lipsa contrazicerilor și a luptelor, în calm și răbdare.
Când noi stăm compasivi, dar neclintiți în fața demonului din inima celuilalt, el arde și se stinge, rămânând ființa suflet, dezarmantă și dornică de vindecare. Atunci îmbrățișarea, dragul și iubirea necondiționată ce o putem dărui, încurajează cel mai mult, regenerarea, râsul (de demon) și ridicarea în lumină.
