Seva pomilor și energia oamenilor 
Dacă urmărim vietățile de pomi fructiferi mai mult decât pentru a ne înfructa din roadele lor, vom observa că cei mai mulți cresc fără oprire de când sunt mici până la o dimensiune maximă a înălțimii lor 
. Deși ajunși la maturitatea staturii lor, pomii vor continua să dorească să crească, dar majoritatea ramurilor vor fi exitinse la maximum de susținere a rodului 
, motiv pentru care aceștia își vor lărgi fie foarte puțin ramurile anual fie unele dintre ele se vor usca și vor cădea.
Seva pomilor 
poate fi asemuită cu energia de viață, cu cantitatea de energie de care dispune un pom pentru a se hrăni și a-și dezvolta propriile fructe. În același mod și noi oamenii avem o cantitate de energie care o utilizăm pentru a ne dezvolta și crește 
.
Pomii încearcă să producă fructe în fiecare an. Având o cantitate fixă de sevă, aceștia încearcă din răsputeri uneori să hrănească fiecare frunză 
, mugurel 
, vlăstar 
și fruct 
care s-au format, în cel mai echilibrat mod cu putință. Problema apare când din prea mare abundență de ramuri tinere, frunze și mult fruct, pomul nu mai poate susține pentru creștere completă și fructele rămân mici sau slab dezvoltate 
.
Cum putem noi să învățăm din natură? 
Ca oameni ce trăim în era actuală, competiția de a crește și a ne stabiliza o fundație este la fel de mare precum o supraviețuire. Când totuși ajungem la maturitate și învățăm să accesăm întreaga noastră energie de care dispunem, pierdem din vedere limita acestei energii și forțăm un număr prea mare de activități pe care ni le dorim să ajungă la stadiu de fruct copt. Poate avem sursa de venit, sau timpul, sau ne aflăm la locul pe care îl credem potrivit ori vrem să ne îndreptăm spre el, poate avem relațiile sau lucrurile pe care le-am visat sau pentru care am luptat și ne spunem nouă înșine că putem să facem și mai multe sau că a venit timpul. Sau din contră, că nu mai putem aștepta. Toată această atitudine este doar un comportament orb față de ființa corp, de sufletul care a dus luptele interioare și de care tragem pentru obiective și rezultate, fără disciplină și regenerare 
.
Pomii, spun pomicultorii, dacă nu sunt gestionați ajung la epuizare 
. Rezultatul acestui fapt sunt anii în care nu fac rod.
La oameni epuizarea conduce la declanșarea de boli sau afecțiuni menite să pună persoana în repaus și refacere 
. Corpul strigă după atenție, oprire, ajutor, iar noi ignorăm sau ne spunem în capul nostru că încă mai putem 
.
De când ne naștem dispunem de o anumită cantitate de energie pentru a crea în această viață 
(prin diferite activități exterioare – dar și interioare, cele care includ cultivarea noastră 
). Această energie nu o putem decât consuma, și nu adăuga 
. Putem cel mult să o drămuim. Starea noastră fizică, psihică, emoțională, aspectul și liniștea interioară, regenerarea fizică și capacitatea de materializare prin voință, toate țin de cantitatea acestei energii de care dispunem la momentul prezent 
.
Uneori pentru a o aduna la un loc această energie trebuie să ne retragem, să reducem vorbitul din cap, să diminuăm interactiunile cu oamenii, poate chiar excluderea unor oameni dragi, dar care inhibă prin prezența lor. Să facem mai puține lucruri sau mai alese. Poate chiar întreruperea anumitor obiceiuri sau consumuri. Să ne direcționăm energia doar spre ceva anume. Doar spre o cale.
Cu cât împrăștiem mai multă sevă, cu atât ne rămân fructele mai mici.