Emoțiile neexprimate se adună în mușchii corpului, spuse Wilhelm Reich. Masajul ar trebui sa fie predat copiilor ca educație elementară așa cum își învață asiaticii artele marțiale. Masajul ar trebui văzut ca o necesitate, ca o utilitate, ca o normalitate, ca o vitalitate. Însă așa cum nici noi nu suntem prima civilizatie, la fel și inaintea noastra, ce a fost considerat bun s-a stabilit, instaurat și integrat cu dificultate, tot la fel și acum trebuie să reînvățăm, să ne readaptăm și să acceptăm din nou o cultură a sănătății pierdută și regăsită. Masajul este una dintre aceste „arte” ce abia a început să fie studiat prin cursuri și școli autorizate, iar Meditația de asemenea prin Yoga. A îmbina două principii distincte este nevoie de credință în ambele. În momentul de față se lucrează pe fronturi diferite pentru a ajunge în acelasi punct: liniștirea minții și relaxarea totală.
Ce inseamna a medita? Înseamnă a deschide câmpul senzorial. A te desprinde de idea că „sunt doar corpul meu” și a simți dincolo de corp, a mări conștiința. Prin traume ajungem să ne micșorăm ființa noastră, precum am înghesui-o în trup, să o ascundem, fie de teamă, de rusine, de neputință sau neîncredere sau să avem ieșiri violente din furie, dispret sau apărare, toate instaurate din frica „altcuiva”, ca un corp străin, o energie străină care ne-a intrat în structura noastră interioară și acum ne influențează „cum suntem”. Dar la fel cum a intrat poate să și iasă, de îndată ce o conștientizăm. Iar acest lucru îl obținem Meditând. Prin meditație, ne separăm de structurile mentale care ne țin să ne comportăm sau să reacționăm din emoții negative, din energiile străine, din tiparele create de exteriorul nostru pentru a ne simți inegali, mici și neînsemnați, în loc să ne simțim puternici, în deplinătatea ființei noastre și în unime cu totul.
Masajul vine în completarea și sprijinul Meditației, și în marele și necesarul lucru interior de care avem cu toții nevoie. Doar lucrând cu noi inșine putem ajunge să ne cunoaștem cu adevărat și să putem părăsi modelele în care am intrat de mici copii. Atunci se va simți cu adevărat ființa interioară și puterea personală, nu pentru a răni sau răpune pe cineva sau ceva, ci pentru a te simți întreg și a emana ceea ce suntem cu adevărat. Esență Pură.
În cadrul Workshopului de Masaj Meditativ experimentăm această reunificare cu partea naturii noastre interioare.
Namaste!