Mulți oameni se supun schimbărilor alimentare, fără să înțeleagă modul cum funcționează corpul. De-a lungul timpului, datorită multor schimbări externe, comunitățile au fost nevoite să își adopte diferite abordări în a se hrăni, de cele mai multe ori pentru a supraviețui.
În zilele noastre când hrana nu mai este o problemă de viață și de moarte (în sensul că este foarte ușor de procurat), fiecare persoană conștientă de sine poate lua ușor decizii cu privire la ce să mănânce. Doar că tocmai din aceasta ușurință mâncatul a fost înlocuit cu consumul, adică ingerare inconștientă. Dacă mai pui deasupra și faptul că se fac cure de slăbire tot din consum, se ajunge foarte ușor la dezechilibre și boli în corp.
Ce putem face?
În primul rând să ne întrebam corpul ce vrea el. După ani de zile de subjugare a corpului la deciziile și intenția ego-ului ce îl manifestăm, corpul abia dacă mai are un cuvânt de spus. S-ar putea ca în modul cel mai trist cu putință să nu auziți nimic de la corp. Să fie mut în a se putea exprima tocmai pentru zecile de mii de ori de impuneri ce le-a îndurat. Nu vă pierdeți răbdarea! Oricât v-ați fi ignorat corpul, dacă încă sunteți în viață, veți putea ajunge să comunicați cu el.
Aveți totuși un plan, o idee, un gând de conservare, de cumpătare de la consum? Și poate vreți să schimbați ceva la ce/cum mâncați?
Luați – o ușor. Sunt nevoie de mai multe elemente indiferent de intenția voastră.
1. Cum stați cu activitatea fizică?
Există în viața voastră? Dacă nu, începeți să integrați orice vă place, de la mersul pe munte la urcatul scărilor de 2 ori pe zi. Și creșteți ritmul dacă nu exista deloc. Ce faceți în casă sau în curte nu este egal cu activitate fizică decât dacă vă crește ritmul cardiac dincolo de 120 b/m.
2.Faceți unificare cu sublimare?
Dacă vi se par termeni necunoscuți, grăbiți-vă să îi cunoașteți. Sublimarea trebuie înțeleasă și practicată chiar dacă nu aveți un partener cu care să practicați.
3.Dormiți noaptea?
Deloc stranie întrebarea, dar la fel de importantă în timpurile noastre. Prea multă lumină și distragere noaptea au condus pe mulți oameni la dereglarea ritmului circadian, dereglarea somnului și ca un ‘roller-coaster’ dereglarea organelor interne.
4.Locul de muncă îl susțineți din pasiune sau din frică?
Dacă nu munciți din pasiune, vă veți uza și nu veți putea schimba interior ce aveți nevoie. Dacă pasiunea s-a transformat în obsesie trebuie renunțat la ea. Pasiunea trebuie să creeze, fără grabă, fără presiune și fără renumerare în scop, bucurie în suflet. Dacă nu, nu este pasiune.
5.Alimentare.
Abia acum după ce factori mai grei au fost reglați, putem vorbi despre stilul de alimentare și cum se treduce acesta corpului.
Toate acțiunile noastre și tot ce vine spre noi are legătură cu corpul nostru. Dacă înțelegem aceasta putem face schimbări. Altfel doar ne vom lupta cu noi înșine până la moarte.
Dacă exteriorul ne devine mai ușor de ‘digerat’ corpul va putea face schimbări interioare. Să mergem pe exemple.
Vrei să renunți la carne?
Când renunți la carne, încerci de fapt să renunți și la vibrația joasă a cărnii, la concepțiile din corpul tău animalice, brutale, necizelate, de grotă. Poate părea greu sau fără rost, dar evoluția merge înainte doar dacă decizi să o faci, altfel decid alții pentru tine cu reclame, statistici, recomandări sau prin influența cercurilor de prieteni. Mai ai voință? Atunci pornește să înduri schimbarea, dar nu încerca în același mediu decât dacă o vrei la dificultate maximă, dacă îți place ‘hardcore’. Dacă nu reușești, întreabă un prieten. Unul ce a renunțat deja la carne. Poate chiar să ieșiți împreună, să mâncați împreună.
Când chiar ești pe făgaș de a nu mânca carne de ceva timp, mai aruncă un ochi la vitamina B12 și Fierul din corp. Vezi dacă te simți puternic sau slăbit în general. Corpul încă învăță cum să își procure ceea ce găsea ușor în carne, din legume sau ouă, brânzeturi. Dă-i timp!
Vrei să renunti la zahăr?
Zahărul este la fel de acceptat ca toxină inofensivă precum carnea. Parcă ar fi în competiție . Totuși dacă vrei să renunți la zahăr și nu îți plac deja fructele, îți va fi cu adevărat o provocare. Fructele digerate conțin exact glucidele de care are nevoie corpul, parcă servite pentru celule. Orice altceva este conceput din chimicale, fals. Cu toate acestea dacă i-ai dat zilnic zahăr îi va fi dificil să își procure o vreme din fructe, el așteptând ‘promisul’ zahăr din cafea, ciocolată sau prăjitura zilnică. Dar stai răbdător! S-ar putea să nu observi că a trecut o zi fără efort și fără zahăr !
Orice îi este dăunător pentru corp, îi va lua ceva timp să renunțe, iar în acest timp trebuie susținut cu suport tehnic, umor și iubire.
Vrei să slăbești?
Este hilar pentru că toate dereglările de mai sus au condus la întrebarea aceasta când este atât de ușor să se ajungă aici, pentru că nu forma deformată a corpului este cea naturală și totuși oamenii se mulțumesc cu a-și trăi viața precum ar fi normal.
‘A slăbi’ în mod normal ar fi ceva rău, decât dacă un rău opus este mai rău. Acela de a te simți îngrășat. Supraplin. Greoi.
În loc de ‘a slăbi’ voi folosi termenul de ‘a reveni’ la o formă inițială (dacă a existat vreodată) sau de a-ți contura și găsi adevărata ta formă a corpului. Chiar dacă te ști mai durduliu încă din copilărie, nu ai fost conștient de corpul tău și nici nu ai avut drept de apel asupra ceea ce urma să mănâci, deci iese din discuție posibilitatea că ‘așa ești tu’.
Dacă vrei să îți găsești forma corpului tău va trebui pe deoparte să ai anumite renunțări, iar pe de altă parte să întărești anumite părți.
La ce trebuie să renunți?
1.Tot ce este toxic pentru corp.
2.Exces de mâncare. Porții mai mici și mai dese, cheia marilor succese!
3.Concepții învechite.
Poate cel mai important punct dintre toate. Toate principiile, ideile, gândurile, acțiunile, remușcările, tristețile, încăpățânările, furiile, învinovățirile, atașamentele, etc. (inserați aici emoții negative), pe care le ții în tine, în corp, repetându-le în mintea ta și experimentând-le iar și iar în viața de zi cu zi, fără să le observi și să schimbi ceva, la ele trebuie să renunți. Să le accepți că le-ai experimentat, să mulțumești și să renunti la ele. Dacă nu renunți la ele, oricât ai renunța la mâncare, corpul tău se va târâ să le ducă cu el pentru că așa l-ai făcut tu.
Ce trebuie să îți întărești?
1. Disciplina. Primele cinci puncte de la începutul articolului.
2. Antrenament. Lucru cu tine zilnic.
3. Voința. Cel mai probabil ‘voința’ îți este dată în altă parte și ai nevoie de fiecare picătură și susținere a ei pentru a reuși.
4. Răbdarea. Corpul poate să schimbe orice dacă îi dai timp.
5. Sufletul = Corpul, dar chiar dacă corpul este deformat, sufletul este redus în dimensiuni de câte a trebuit să suporte. Meditează și transmite-i iubire.
Namasteuri
Eiron.