Elementul Metal și relațiile de parteneriat
Elementul Metal are în subordonare capacitățile noastre de apărare și control, organele de evacuare sau protecție și meridianele asociate acestora. Datorită faptului că atunci când suntem nevoiți să interactionăm ne extindem câmpul personal sau îl închidem, Aerul sau elementul Metal (cum este văzut în alte culturi), este cel care își spune cuvântul.
Să observăm dezechilibrul cel mai des întâlnit – de control într-o relație.
Controlul pentru corpul fizic conduce treptat la inhibarea organelor, în special al colonului prin constipare sau hemoroizi și al plămânilor prin lipsa de aer, aceste două organe fiind reprezentantele principale ale elementului Metal. Din pricina faptului că experimentăm prea mult control, ne îngreunăm fie evacuarea experiențelor prin scaun, fie nu putem respira aerul libertății și a șansei unei posibile experiențe.
Dezechilibrul emoțional al controlului în relații se manifestă prin trăirea (*ironic) necontrolată de neliniște, agitație, deranj, exasperare, grijă și supărare. Pe cât de mult se concentrează atenția pe exterior, pe atât de mult se pierde atenția pe stările interioare.
Controlul din punct de vedere energetic declanșează slăbirea puterii personale a celui controlat, în același timp dereglând dezvoltarea armonioasă a voinței celui care o exercită exagerat. Precum un vânt care arată direcția, energia Metalului se întărește ușor, transformându-se într-o sabie cu două tăișuri, rănind atât utilizatorul cât și receptorul.
Dacă nu dăm atenție direcției în care bate conștiința noastră, pielea, părul, dar mai ales colonul și plămânii voi fi cei care vor semnala tot mai vizibil unde trebuie să facem reglaje interioare.