~Ce credem că este Ego-ul~
Când oamenii vorbesc despre Ego se referă doar la un spectru scurt:
„- Uite-l! Vorbește ego-ul din el” sau
„- A făcut aceasta din mândrie, din ego.”
Poate ceva rău sau exagerat, ori voit din orgoliu fără un scop sau doar a dovedi puterea asupra altcuiva, nu sunt situațiile care descriu ceea ce este ego-ul. În cel mai rău caz doar îl ascund.
Ca să înțelegem mai bine ce e ego-ul ar trebui în primul rând să îl recunoaștem în noi, să recunoaștem că îl întreținem, că ne bazăm să aleagă, să vorbească și să acționeze pentru noi. Această însemnând în locul nostru. Voi vorbi de aici în colo când despre suflet sau esența noastră când voi vorbi despre „locul nostru” sau „noi/eu”.
Este greu de crezut că în mare parte suntem egou și doar o fărâmă mică este lăsată să se exprime din ceea ce suntem cu adevărat, dar trăgându-ne în spate și privind la cum ne derulăm viața, se vede destul de bine. Poate din acest motiv suntem fascinați să citim cărți sau să urmărim filme, pentru că ne plasează în postura de martor. Dar cum ar fi dacă am putea să ne urmărim pe noi înșine? Să fim martori acțiunilor noastre?
~~A fi martor pentru propria persoană~~
Aici am întâlni Primul Obstacol.
Suntem educați si antrenați să privim din față tot ce ni se întâmplă. Suntem în scaunul șoferului cum s-ar zice, deci trebuie să conducem? Cine altcineva să conducă?
Dacă suntem învățați doar să privim în afara noastră pentru a ne conduce, deciziile noastre se vor baza doar pe informațiile și senzațiile din exterior. Vom pierde tot ce înseamnă partea corpului, subtilități și energii. Vor apărea mult mai târziu, când vom fi adulți și bine ridigizați și vor suna precum niște povești interesante, dar prea puțin verificabile imediat. Cel mai sigur nu vom avea curaj să le probăm.
Pentru cei mai mulți oameni, Primul Obstacol este singurul necesar să îi întoarcă din drum atunci când deschizi o discuție despre Ego. Nu știu ce este, cum să-l apuce, nici de cum că ei au sau trăiesc din ego – nu s-au gândit la el mai toată viața pentru că nu le-a permis propriul ego…
Unii oameni răsar, cresc precum lăstarii ce răzbat buruienașul și ajung la puțină lumină. Aceștia accesează puțină cunoaștere ceea ce îi întărește îndeajuns să se înalțe puțin deasupra limitei obișnuite de a trăi.
Aceștia conduși de lumină ajung să afle nevoia de a se cunoaște pe ei înșiși. Cu cât lucrează mai mult și caută să se cunoască mai mult, realizează că obstacolul din calea lor sunt chiar ei. Acesta este Primul Obstacol și ei îl depășesc conștientizând că ei sunt acela. Privindu-se pe ei ca un obstacol în calea propriei lor vieți, pot începe să acumuleze experiență în A fi martor pentru propria persoană.
~~~A fi martor pentru celelalte persoane~~~
În aventura de a dezluși ego-ul, persoana care a acumulat cunoaștere în auto-observare, va începe să descopere ușurință în observarea celorlalți, precum abilitățile de deducție ale unui detectiv experimentat. De ce nu ar fi acest lucru ceva bun? Este bun pentru un terapeut care are nevoie de vedere din ce în ce mai bună. Dacă intenția ei sau a lui este curată, ghidarea sa va duce la vindecarea sau recuperarea clientului, în ciuda ‘scormonirii’ prin anumite părți conștiente sau inconștiente de care nu vrea să scape.
Dar cu ce este mai puțin bun celorlalți oameni (sau terapeuților rău intențiați)?
Pentru că marea noastră responsabilitate este cunoașterea noastră individuală și întregirea a tot ce suntem (pierdut sau ce am irosit) și pur și simplu nu avem timp de altceva.
Nu avem timp să-i căutăm de vină celuilalt, să-l judecăm, să-l jignim, să-l controlăm sau să-l îndepărtăm. Chiar nu putem irosi energie în acest fel. Nu avem energie la dispoziție, chiar și dacă am avea dreptate, iar celălat ar fi ultimul om (deși 99% din cazuri exagerăm).
Și atunci? Cine este acel ceva din noi care se simte ofensat, care vrea să se certe sau să fie îndreptățit?
Cine se apără? Cine simte nevoie de a se apăra?
Da, exersând martorul interior, devenim mai buni martori exteriori și cu toate acestea, nu ar trebui să ne oprim din acest antrenament, ci ar trebui să gestionăm mai bine ca foloasele antrenamentului să nu cadă pradă ego-ului.
Lupa să rămână mereu concentrată pe interior și să nu ne lăsăm păcăliți că ego-ul vrea să ne protejeze în a o îndrepta spre exterior. Dacă facem aceasta, am pierdut lupta, iar Ego-ul se întoarce din nou în umbră, acolo unde îi este bine, de unde poate decide tot ce (credem că) vrem să trăim, fără măcar să suspectăm că avem pe cineva în casă care trage mai toate sforile. Iar dacă cineva îndreaptă și puțină lumină spre el, se va folosi de toate mijloacele pentru a întuneca totul în jur. La decizia lui, frumosul este urât la orice oră. Și nu va fi contestat. Al Doilea Obstacol va fi numit oricine contestă existența sau conducerea ego-ului.
# Putem reuși? #
Am putea spune că nu există cale de a ieși la liman în a scăpa de propriul ego.
Dacă nu o începi, trăiești o visare adormită, fără să te cunoști vreodată cine ești sau de ce ai venit aici. Trăiești doar ce au scris alții că vei trăi.
Dacă o începi, riști să trăiești mai intens, dar și să întorci pe toți împotriva ta sau să îi antagonizezi chiar și pe cei mai apropiați, dacă și pentru un moment esențial ai dat putere ego-ul. Cu cât evoluează mai mult o persoană interior, cu atât și ego-ul se dezvoltă în tehnici mai perverse de a se manifesta încât să îi se ascundă propriei persoane de prezența sa.
Fie ca orice întâmplare să ne trezească mai mult în noi, pe noi, cu noi.
