Ce e rău în a fi un om obișnuit?
Probabil că oricine simte acest lucru uneori nu, doar „oameni suntem” 
?
A fi un om obișnuit nu înseamnă că ești modest și la locul tău (din punct de vedere spiritual). Înseamnă că nu vrei să progresezi. Vrei să mănânci doar ce îți livrează matrixul, să te scalzi în el și să nu-ți mai bați capul cu ce este o ființă de lumină, ce atâtea evoluții și dezvoltări personale. Parcă e mai ușor așa obișnuit.
Mi-a spus cineva cred că anul trecut când schimbam idei:
„- Ce tot atâtea curățări? Vreau anul acesta să fie ca la spa.” Oare a fost așa cum și-a dorit? A meritat să se răsfețe doar pentru consum? Oricum nu contează răspunsul, ci contează ce face fiecare pentru el sau ea.
Dacă am fii cu adevărat ființele acelea perfecte care sunt descrise de către spiritualitatea modernă, că nu avem nimic de schimbat și nu e nimic greșit la noi, poate că am putea să ne resemnăm în a rămâne obișnuiți – pentru că nu ar fi nimic rău în aceasta. Cel puțin sportivii simt să își împingă limitele corpului, dar ceilalți? Nu împing nimic
, nu vor să schimbe nimic și li se mai și spune că sunt perfecți. Din această privință suntem la o palmă distanță să ne prăbușim sau să fim manipulați la orice cotitură de drum. Tocmai că ne mințim atât de mult…
Sunt momente când slăbește antrenamentul și vin acțiuni sau idei care să distragă sau să ne activeze emoțional. Este foarte important să nu mai dăm importanță lucrurilor inutile din viața noastră și să ne concentrăm pe creșterea noastră. Este singurul lucru de preț pe care îl avem și de care trebuie să ne îngrijim. Toate celelalte sunt cârje.
Oricine este adult nu este perfect. Dacă încă se află aici, mai are de lucru cu el sau ea. Copiii până la o vârstă sunt singurii neimpregnați, apoi ia naștere ego-ul și încep să îl dezvolte. Cum poți spune că nu ai nimic de schimbat la tine când zeci de ani ai trăit fără să îți cauți esența ta? Să îți simți sufletul? Și să scapi de ego?
Da, mai avem nevoie de curățări mult timp. Și nu e nici o problemă. De aceasta suntem aici, să lucrăm. La un moment dat devine o bucurie să te simți mai liber, mai ușor și să te regăsești cu adevărat pe tine de sub măști sau frici.
Calea omului obișnuit e o potecă goală și ușoară, dar închisă.
Calea omului care vrea să se cunoască și să cunoască tainele necunoscute minții, este o cale dură, dar plină până la refuz de adevăr și simplitate.